Cand se poate spune ca stie pe deplin o persoana este greu de identificat. Cu relativa siguranta se poate recunoaste aproape fara teama de a gresi ca isi cunoaste fratii si prietenii din copilarie si din liceu. Cu acestea nici nu conteaza cat de mult trece timpul, pentru ca cei care au crescut cu tine percep partea din tine pe care viata te-a invatat sa o ascunzi de lume.
Sunt cei care fara teama sa nu greseasca pot spune ca isi cunosc parintii, desi acest capitol este mult mai discutabil. Cunoasterea parintilor presupune sa fii constient de tot ceea ce sunt ei si, mai presus de toate, de tot ceea ce au fost inainte de a fi ceea ce sunt in esenta pentru tine. Si cine ar pune cel mai mult in acest sac de cunostinte personale sunt partenerii lor. Pentru ca dupa cum a inceput totul, cat de putin sau cat a costat sa decizi sa iesim impreuna. Dupa crize si reconcilieri. De manii si virtuti. Dupa nuditate si sex. De a spune trecutul, de a planifica viitorul si de a stoarce prezentul; La urma urmei, daca nu ne cunoastem partenerul, atunci pe cine ne cunoastem?
Si totusi, dupa luni sau ani, o despartire duce atat de des la cea mai stoica neincredere. Atatea cupluri au ajuns cu „Nu ma asteptam la asta”, „Nu-mi vine sa cred ca se poarta asa”, „se pare ca nu l-am cunoscut”. Fiera de pe buzele tradarii emotionale, a celui care se schimba sau actioneaza insistand sa ne convinga ca ne-am inselat si creduli, ca ne-au dat-o cu branza. Pentru ca abia cand vine despartirea poti spune ca cunosti pe cineva.
Surpriza poate fi chiar pozitiva. Ca dupa o relatie conflictuala, dureroasa, plina de dezamagiri si vremuri de reflectat, cand vine sfarsitul, cel care ti-a fost partener da dovada de o noblete demna de admirat . Ca din durere scoate o mare putere si arata respect fata de tine si sentimentele tale care iti lasa un gust dulce in gura despre persoana cu care ti-ai impartit viata.
Este acolo, in mijlocul respingerii si vulnerabilitatii, cu amintiri inca proaspete si o inima ranita atunci cand cineva arata cine este. Pentru ca demnitatea se arata in comportament in fata infrangerii si sunt cei care umbla prin lume cu o aura de decenta care se destrama de indata ce viata ii invata ca lucrurile nu vor fi asa cum se asteptau. Pentru ca fie ca se lasa, fie ca se lasa, este acolo, in ruptura, cand adevarul este in joc. Pentru ca arata importanta acordata celuilalt, sinceritatea, capacitatea de afectiune si retinere, respectul pentru decizia celuilalt si respectul fata de sine.
De toate ori l-a criticat pe prietenul tau ca nu are demnitate si si-a implorat ridicol iubita sa se intoarca. De fiecare data cand l-ai invinovatit pe prietenul tau ca nu a fost sincer, ca inca ascunde lucruri de tine. De toate ori v-ati promis unul altuia ca veti fi prieteni, ca veti fi fericiti pentru viitorul vostru , ca nu veti face public ceea ce s-a spus si s-a facut pentru a muri fiind privat. Tot ceea ce este brusc distrus si atitudinea lui nu pune sub semnul intrebarii prezentul, ci pune sub semnul intrebarii tot ceea ce ai si nu ai fost. Pentru ca abia atunci cand caile se despart, poti fi sigur de cum se comporta cineva la revedere.